Centre de cercetare

Centre de cercetare

Centrul de Cercetare Dezvoltare Inovare în Psihologie (CCDIP)

Coordonator/Coordinator: Conf. univ. dr. Dana RAD

E-mail: dana@xhouse.ro; dana.rad@uav.ro

Centrul de Cercetare Dezvoltare Inovare în Psihologie (CCDIP) funcționează în cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad și are ca scop principal promovarea cercetării interdisciplinare în domeniul psihologiei. CCDIP explorează relația dintre utilizarea mediilor digitale și calitatea vieții, inițiind activitatea sa în ianuarie 2021. Centrul reunește cercetători din diverse domenii, precum psihologie, științele educației, sociologie, inginerie, management și economie, creând o platformă complexă pentru inovare și colaborare.

Temele principale de cercetare se concentrează asupra bunăstării digitale (Digital Wellbeing), definită ca o stare în care bunăstarea subiectivă este menținută într-un mediu dominat de tehnologia digitală. Persoanele care ating bunăstarea digitală își gestionează consumul media digital astfel încât să obțină confort, siguranță și împlinire personală. Centrul abordează atât aspectele pozitive, cât și provocările asociate utilizării tehnologiei, explorând metode prin care oamenii își pot maximiza potențialul în viața de zi cu zi printr-un echilibru armonios între tehnologie și calitatea vieții.

CCDIP desfășoară proiecte de cercetare pe două direcții principale: analizarea modului în care indivizii interacționează cu mediile digitale și impactul acestora asupra bunăstării subiective, precum și dezvoltarea de soluții menite să sprijine tinerii și adulții în îmbunătățirea bunăstării digitale.

Centrul organizează anual Conferința Internațională Theories of Change in Digital Wellbeing, eveniment recunoscut de Colegiul Psihologilor din România. Lucrările conferinței sunt publicate în reviste indexate WOS și volume de carte recunoscute de UEFISCDI, categoria A1.

Centrul de Cercetare Socio-Psihopedagogică

  • Coordonator: Conf. univ. dr. Evelina Cornelia BALAȘ
  • E-mail: cornelia.balas@uav.ro

Centrul de Cercetare Socio-Psihopedagogică (CCSP) funcţionează în cadrul Facultăţii de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad. Centrul are ca misiune promovarea excelenței în profesie prin cercetări aplicative în domeniul științelor educației, psihologiei și asistenței sociale cu accente inter- și trans-disciplinare, iar ca obiective: dezvoltarea unor programe de cercetare pliate pe problematici semnificative ale evoluției științelor educației, psihologiei și asistenței sociale, utilizând un cadru teoretic bine conceptualizat; dezvoltarea unei noi paradigme în domeniul formării profesionale; realizarea unor studii ştiinţifice riguroase, capabile să genereze plus valoare și ghidarea spre viitoare teme de cercetare, respectând etica și deontologia profesională; atragerea în colectivele de cercetare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, studenţilor, precum şi a persoanelor care se ocupă de copiii şi adulţii care au nevoie de asistenţă educaţională sau/și socială. Centrul cuprinde în structura sa cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi şi studenţi de la programele de master şi licenţă.

Strategia centrului se referă la persuadarea tuturor membrilor CCSP spre dezvoltare profesională și personală cu scopul internaționalizării activității de cercetare și stimulării participării lor la programul Orizont 2020, atragerea fondurilor necesare cercetării prin aplicații la diversele call-uri de la nivel național sau internațional, valorificarea produselor cercetării în predarea cursurilor universitare, prin publicare lor în reviste sau volume de impact; contractarea de servicii educaționale și sociale bazate pe rezultatele cercetării.

Direcțiile/domeniile de cercetare sunt: metacogniție (învățarea învățării) și învățare transformativă; e-learning; consiliere psihologică; psihopedagogia asistaților social; sănătate ocupațională și integrare socio-profesională

Activitățile centrului sunt: constituirea colectivelor de cercetare pe cele trei direcții: științe ale educației, psihologie și asistență socială; organizarea anuală a sesiunilor științifice pentru studenți și cadre didactice; participarea la organizarea și desfășurarea ”Simpozionului Internațional Cercetare și Educație în Era Inovării” la nivelul UAV; susținerea editării și publicării ”Revistei Educația Plus” (semestrială, din 2001, studii de psihopedagogie) și a revistei ”Agora Psihopragmatic” (semestrială, din 2006, studii de psihopedagogie specială și asistență socială); susținerea membrilor CCSP în managerierea și participarea la proiectele naționale și internaționale (exemple: „Protecţia copilului – de la teorie la practică (PractiPass)”; ”Plays, Toy and Culture”; “Studentul consiliat-excelent viitor angajat!”; „The suitcase, the map and the voyage of the youth worker”; „Consumer Classroom”; ”SPSM - Angajabilitate în Europa - Sănătate publică și sănătate mintală: nevoi urgente de formare, integrare socială, angajabilitate”; "What Really Matters (WRM)”; ”TuTo”); susținerea participării membrilor CCPS, cu lucrări originale, la conferințe, simpozioane etc., în țară și străinătate.